„Magazinele de vise” din județul Vâlcea, închise pentru cel puțin trei luni

Magazinele de vise din județul Vâlcea, închise pentru cel puțin trei luni
"Magazinele de vise" din județul Vâlcea, unde sunt vândute așa-numitele droguri legale, au fost închise pe o perioadă de cel puțin trei luni, după ce prefectul Petre Ungureanu a cerut efectuarea unor controale la acestea și a constatat nereguli.
Publicat: 16/02/2012, 10:07
Actualizat: 02/03/2012, 06:48

„Magazinele de vise” din județulVâlcea, unde sunt vândute așa-numitele drogurilegale, au fost închise pe o perioadă de cel puțin trei luni, dupăce prefectul Petre Ungureanu a cerut efectuarea unor controale laacestea și a constatat nereguli.

Ungureanu a emis un ordin, în 20 ianuarie, prin care a desemnatechipe de control a acestor magazine, după care l-a numit pesubprefectul Marius Adrian Burlănescu drept coordonator al acțiuniide control din 23-24 ianuarie, se arată într-un comunicat de presăal Prefecturii Vâlcea.

Din echipele de control au făcut parte reprezentanți ai InstituțieiPrefectului, Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Vâlcea,Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, IPJ Vâlcea -ServiciulInvestigații Fraude, și Serviciul de Combaterea CriminalitățiiOrganizate (SCCO), Gărzii Financiare și Direcției de SănătatePublică.

Inspectorii au constatat că cele cinci „magazine de vise” dinVâlcea aparțin unui număr de trei firme, fiecare din acestea avândnereguli.

În urma controlului, polițiștii au aplicat amenzi de aproape 60.000de lei, au confiscat marfa și a dispus suspendarea activitățiimagazinelor pe o perioadă de trei luni. Totodată, anchetatorii auobservat lipsa sumei totale de aproape 50.000 de lei din gestiune,astfel întocmind o sesizare penală.

În perioada în care au fost controlate magazinele, un tânăr de 16ani a fost internat în spital, în comă superficială cauzată deinhalarea de substanțe halucinogene, în prezent aflându-se într-ostare generală bună.

Peste trei luni ar putea intra în vigoare legea care incrimineazăcomercializarea plantelor cu efecte euforice și halucinogene.Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat, în 9 noiembrie2009, urmând a fi votat și în Camera Deputaților.

Noua legislație prevede sancțiunea cu închisoare de la șase luni latrei ani pentru „comercializarea, vânzarea, punerea în vânzare,distribuirea, livrarea produselor etnobotanice din plante, extractesau combinații de plante cu efect halucinogen sau euforic”,conchide sursa citată.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Gestul sfâșietor făcut de fiul Ancăi Molnar, după moartea ei! Micuțul Patrick i-a șocat pe...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
„M-am simțit urmărită”: China a montat cronometre în toaletele publice pentru femei dintr-o destinație turistică...
EXCLUSIV! Chris Martin a luat decizia. Babasha cântă şi diseară sau NU?!
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Reacţia patronului unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Motivul pentru care străinii aleg să lucreze în România: „E muncă grea, dar am venit...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Un inginer vâlcean s-a proclamat „boier” la Sibiu şi a construit un hotel sub pământ
Panică în Centrul de Control! Situație de URGENȚĂ pe Stația Spațială...
Noile reguli de la 1 OCTOMBRIE. Ordinul definitiv A VENIT DEJA de la Guvern: Vom...
Efectul plăților fără numerar. Cum te trezești fără bani pe card
Clădirea ai cărei 20.000 locuitori nu trebuie să iasă niciodată din casă. Cum e posibil....
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Oana Roman și-a exprimat părerea despre huiduielile aduse lui Babasha la concertul Coldplay: „Suntem un...
Chris Martin, dezamăgit de reacția românilor: "Poate nu înțelegeți ce fel de oameni aveți în...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Apa răcită în vasele de teracotă, o practică veche de peste 3.000 de ani
×